Despre BHR Consulting
Experiența acumulată de la intrarea în vigoare a GDPR a demonstrat că asigurarea conformității cu Regulamentul poate fi realizată numai prin luarea măsurilor tehnice și organizatorice adecvate. Cea mai rapidă și eficientă cale de ajungere într-o stare de conformare GDPR este cea a apelării la consultanți specializați.
BHR Consulting este o firmă cu capital integral românesc, parteneră a companiei STABRIS, specializată în consultanță GDPR pentru organizațiile din mediul privat cu o problematică complexă privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Printre domeniile prioritare de activitate se numără: medical, farmaceutic, contabilitate, turism, ONG, IMM, administrație publică locală, precum și consultanța GDPR pentru soluțiile software utilizate sau dezvoltate.
Echipa BHR este formată din specialiști în protecția datelor cu caracter personal, absolvenți ai cursurilor autorizate ANC de Responsabil protecția datelor cu caracter personal (cod COR 242231), cu experiență dovedită în consultanță GDPR. Colaboratorii noștri sunt specialiști în evaluarea organizației din punct de vedere juridic și al securității fizice și IT.
Calitatea serviciilor BHR este probată de rezultatele obținute până în prezent. Relația cu BHR va fi întotdeauna bazată pe respect, încredere și seriozitate.
Sandra Covalciuc — director executiv
Este absolventă a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor — specializarea Finanțe și Bănci — din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. A efectuat studii de master în specializarea Contabilitate, Audit și Control de Gestiune.
Certificări:
- DPO — Data Protection Officer — curs autorizat ANC: "Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal", Cod COR: 242231
- Manager resurse umane — Cod COR 121207